„Casa lui Dumnezeu se ridică prin dragostea și jertfa oamenilor.”
Dragi credincioși și pelerini,
Din mila lui Dumnezeu, la Schitul Stănile – așezământ de liniște și rugăciune al Mănăstirii Ceahlău, ascuns între frumusețile munților și ocrotit de pacea codrilor, continuă lucrările de construcție și înfrumusețare a bisericii.
Acest loc sfânt, unde zi și noapte se înalță rugăciuni pentru lume, pentru familii și pentru toți binefăcătorii, are nevoie acum de sprijinul dumneavoastră.
Etapele lucrărilor sunt următoarele:
• 𝐢𝐳𝐨𝐥𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐛𝐢𝐬𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐜𝐮 câlț 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐚𝐭, pentru a o proteja de vreme și de trecerea anilor;
• 𝐩𝐥𝐚𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐛𝐢𝐬𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐜𝐮 șindrilă (draniță), după frumusețea și rânduiala tradițională românească;
• îmbrăcarea 𝐟𝐞𝐫𝐞𝐬𝐭𝐫𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐮 𝐨𝐫𝐧𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐬𝐜𝐮𝐥𝐩𝐭𝐚𝐭𝐞 în 𝐥𝐞𝐦𝐧, spre înfrumusețarea și păstrarea tradiției românești;
• îmbrăcarea 𝐬𝐨𝐜𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 în piatră, spre întărire și durabilitate.
Lucrările au ajuns într-un punct în care posibilitățile noastre s-au împuținat, iar fondurile rămase nu mai sunt suficiente pentru continuarea acestui efort. De aceea, cu smerenie și nădejde, cerem ajutorul credincioșilor și al tuturor celor care doresc să pună o mică jertfă pentru casa lui Dumnezeu.
Astfel, orice donație oferită cu inimă curată devine o cărămidă pusă la temelia acestei lucrări binecuvăntate După cum a afirmat Sfântul Apostol Pavel, „fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău sau de silă, căci Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu voie bună” (𝑰𝑰 𝑪𝒐𝒓𝒊𝒏𝒕𝒆𝒏𝒊 9, 7). Generozitatea devine o expresie a credinței și a recunoștinței, transformând actul de a oferi într-o binecuvântare atât pentru cel care primește, cât și pentru cel care dă. Acum, mai mult ca oricând, este nevoie de solidaritate și iubire frățească, față de obștea mănăstirii și casa lui Dumnezeu
În vremuri în care lumea are tot mai multă nevoie de liniște, credință și rugăciune, păstrarea și înfrumusețarea unui locaș sfânt înseamnă păstrarea unei candele aprinse pentru generațiile care vin.
Vă chemăm să fiți parte din această lucrare a lui Dumnezeu și să puneți, fiecare după putere, o picătură de lumină în zidirea acestei biserici.
Obștea mănăstirii vă mulțumește și pomenește necontenit pe toți donatorii, la Sfânta Proscomidie, Sfânta Liturghie și la toate slujbele săvârșite, ca mulțumire pentru binefacerile pe care le-ați facut și le faceți pentru mănăstirea noastră!
Donațiile se pot realiza prin transfer bancar, direct în contul mănăstirii!
Pentru orice informații, părintele stareț, vă stă la dispoziție, la numarul de telefon/whatsapp, afișat mai jos.
Vă mulțumim 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 și 𝐁𝐮𝐧𝐮𝐥 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮 să vă 𝐛𝐢𝐧𝐞𝐜𝐮𝐯𝐢𝐧𝐭𝐞𝐳𝐞 și să vă răsplătească 𝐣𝐞𝐫𝐭𝐟𝐚 făcută !
Cu binecuvântare și mulțumire,
Stareț,
Arhimandrit Casian Florea
Tel. 0766 568 506
Datele bancare ale Mănăstirii Ceahlău:
Beneficiar: Mănăstirea Binecredinciosul Ștefan cel Mare și Sfânt
𝐈𝐁𝐀𝐍 𝐁𝐂𝐑: 𝐑𝐎𝟑𝟑𝐑𝐍𝐂𝐁𝟎𝟏𝟗𝟔𝟎𝟐𝟕𝟕𝟗𝟓𝟐𝟕𝟎𝟎𝟎𝟏